Presa internaţională de marţi, 15 decembrie, scrie despre tensiunile de la discuţiile pe teme climatice, dar şi despre noua conductă de gaze carea limentează Clina. Printre alte subiecte, SUA doreşte mai multă presiune în Iran, iar Tailanda are în custodie arme nord-coreene.
Discuţiile pe teme climatice, tensionate. Atmosfera de la conferinţa pe teme climatice ONU a adus mai multe tensiuni şi disensiuni după suspendarea discuţiilor pentru cea mai mare parte a sesiunii de luni, un semn al neîncrederii arătate de ţările în curs de dezvoltare faţă de promisiunile ţărilor dezvoltate de a reduce emisiile de gaze, scrie AFP.
Cu doar câteva zile până la terminarea conferinţei - vineri - cel puţin un lider s-a declarat dispus să rămână “să salveze negocierile”, în timp ce restul liderilor doreau să treacă mai departe.
China inaugurează o conductă de gaze. Preşedintele chinez Hu Jintao a inaugurat o conductă de gaze care face legătura între o rezervă de gaze din Turkmenistan şi ţara sa, în regiunea Yinjiang, extinzând astfel sursele Beijingului până în Asia Centrală. Liderii din Kazakhstan, Uzbekistan şi Turkmenistan au fost alături de Hu Jintao la graniţa turkmeno-uzbehă pentru inaugurarea conductei de 1.833 de kilometri, care le traversează ţările.
Conducta va ajunge la o capacitatea anuală de 40 de miliarde de metri pătraţi până în 2012 - 2013 şi va ajuta Beijingul în creşterea sa economică, scrie Reuters.
SUA doreşte mai multă presiune în Iran. Administraţia preşedintelui american Barack Obama a insistat pentru sancţiuni mai drastice în Iran pentru a curba ambiţiile sale nucleare, pe măsură ce discuţiile sale diplomatice cu Teheranul nu au făcut progrese uimitoare pe parcursul ultimului an.
Totuşi, încă nu e clar dacă administraţia avea deja suportul necesar pentru a patra rundă de sancţiuni din partea ONU în momentul în care a declarat că China nu poate participa alături de SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania la Bruxelles, potrivit AFP.
Tailanda are în custodie arme nord-coreene. O curte tailandeză a ordonat echipajului unui avion suspectat că ar căra 30 de arme din Coreea de Nord să fie reţinut pentru încă 12 zile fără cauţiune. Cei cinci oameni, patru din Kazakhstan şi unul din Belarus, au fost acuzaţi de posesie ilegală de arme grele şi nedeclararea încărcăturii transportate.
Aeştia au fost reţinuţi după ce au cerut să se oprească la Bankok pentru alimentare. Secretarul american de stat, Hillary Clinton, a caracterizat acestă decizie ca pe un model de punere în practică a sancţiunilor ONU, potrivit BBC.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE