Noul Cod al audiovizualului ar trebui să prevadă reducerea numărului de licențe pe care le poate deține un proprietar de media. Opinia aparține mai multor experți media reuniți astăzi, 19 aprilie, la o dezbatere publică organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent, comunică Politik.md.
Experții au încercat să identifice punctele vulnerabile din legislație și au formulat sugestii pentru ameliorarea situației. Printre recomandările Centrului pentru Jurnalism Independent se numără reducerea numărului de licențe în audiovizual până la două pentru o persoană și stabilirea măsurătorului de audiență prin licitație publică, sub controlul Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) și a Consiliului Concurenței. Potrivit aceleiași surse, după adoptarea proiectului noului Cod al audiovizualului, un proprietar ar putea deține o singură licență pentru un serviciu de programe într-o singură unitate administrativ-teritorială. La fel, experții cer și amendarea Legii cu privire la publicitate, a Legii concurenței și a Legii cu privire la Guvern.
Pe de altă parte, membra CCA, Mariana Onceanu-Hadîrcă, susține că discuțiile se împotmolesc din cauza unei formulări incomplete a problemei concentrării mass-media. Potrivit acesteia, limitarea numărului de licențe deținute de o persoană nu va duce la eradicarea problemei.
„Viziunea nu este tocmai exactă și nu mai corespunde realităților și standardelor europene existente. Deja, din 2004, în spațiul european, asupra acestei probleme există alte mecanisme de reglementare care s-au aplicat. (…) În domeniul concentrării proprietății, numărul de licențe poate face parte din aceste criterii de evaluare a concentrării, dar e un detaliu complementar celor de bază. Cele de bază sunt: cota de piață de capital și cota de audiență pe piață”, consideră Mariana Onceanu-Hadîrcă.
Evenimentul a avut genericul ”Diminuarea fenomenului concentrării în mass-media. Recomandările UE și ale societății civile”. La dezbatere au participat reprezentanţi ai Președinției, Parlamentului şi ai Guvernului, președintele Comisiei parlamentare cultură, educație, tineret, sport și mass-media, o membră a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, experţi în domeniul mass-media, patroni media și jurnalişti.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE