Comentatorul politic de la București Cristian Hrițuc analizează apropierea ideologică dintre premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și deputatul român Claudiu Năsui, propus pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Potrivit lui Hrițuc, ambii sunt admiratori ai modelului economic promovat de președintele Argentinei, Javier Milei, bazat pe reducerea intervenției statului, disciplină fiscală și reforme economice radicale.

„Tofan s-a etichetat ca Milei de Moldova”, notează comentatorul, amintind că și Năsui a vorbit în repetate rânduri despre Milei și politicile sale ca despre un model pentru România.

Hrițuc pune însă sub semnul întrebării cât de ușor poate fi aplicat un asemenea model în Republica Moldova. El atrage atenția că societatea moldovenească are încă o puternică moștenire socialistă, după aproape jumătate de secol de comunism și peste trei decenii de politici paternaliste.

O altă problemă identificată de comentator este concentrarea excesivă a economiei în Chișinău. Potrivit cifrelor prezentate de Hrițuc, municipiul generează aproximativ 61,2% din PIB-ul Republicii Moldova, peste jumătate din producția industrială și aproximativ 68% din exporturi.

În acest context, Republica Moldova are nevoie de reforme fiscale și de mai multe venituri la buget, însă majorarea poverii fiscale ar putea lovi în special micii antreprenori, avertizează comentatorul.

Hrițuc consideră că Tofan și Năsui au în față o misiune dificilă: să reformeze economia fără să ignore realitățile sociale și politice ale Republicii Moldova.

„Republica Moldova are nevoie de reforme, de disciplină fiscală, de un stat mai eficient și de o economie mai competitivă”, afirmă acesta.

În același timp, Hrițuc avertizează că o aplicare prea brutală a modelului Milei ar putea provoca rezistență și reacții sociale.

„Dacă pornesc la drum direct cu drujba lui Milei, fără să țină seama de realitățile sociale și politice ale țării, s-ar putea să nu-i prindă Crăciunul”, conchide comentatorul.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE