Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a menționat că Partidul Comuniștilor va participa la scrutinul electoral planificat în toamnă, când va fi ales președintele Republicii Moldova. Comunistul susține că PCRM este pur și simplu obligat să participe la aceste alegeri.
„Dacă se petrec așa alegeri, liderul partidului nu prea are variante să spună că nu dorește sau nu poate. Nu se exclude că voi candida. Dacă până atunci nu va avea loc Congresul și nu va fi schimbat liderul partidului, atunci acel care o să fie lider la momentul când se va petrece acea campanie, liderul pur și simplu va fi obligat. Că altfel cui trebuie așa partid, care nu participă la aceste alegeri. Va fi victorie, nu va fi victorie, vom vedea cu ce se va termina. Dar trebuie de participat, altfel noi distrugem partidul cu mâinile noastre proprii”, a declarat Vladimir Voronin, în cadrul emisiunii „Megafon” cu Iurie Roșca de la NTV Moldova.
De asemenea, comunistul a relatat și despre discuțiile pe care le-a avut la acest subiect cu liderii democraților: președintele PD, Marian Lupu, și președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov.
„Eu în ziua ceea când am aflat despre decizia Curții Constituționale, mă apropii de Lupu, că e președintele Partidului Democrat, și îl întreb: Marian, ai să candidezi la postul de președinte? Pentru tine s-a făcut toată modificarea asta? El a spus: Domn președinte, dacă o să decidă partidul. Apoi îl întreb pe Diacov: Domn Diacov – mata? Zice: Nu, nu, eu sunt bătrân, gata eu nu mai merg nicăieri. Acuma întrebarea e simplă: Pentru cine și de ce s-a făcut lucrul acesta?
Unii spun că asta e din cauza că platforma DA a acumulat 400 de mii de semnături, ei și? De ce nu li s-a permis să facă referendum? Și prin acel referendum avea să se hotărască această problemă și automat avea să intre în Constituție. Nu au așteptat cu această chestiune și acuma nu se știe ce va fi cu aceste alegeri”, a spus Voronin.