Adunarea generală a acționarilor a SA Franzeluta s-a întrunit astăzi și a aprobat componenta noua a Consiliului de Administrare. Astfel, 6 membri sunt reprezentanți ai administrației publice centrale și un reprezentant al acționarilor minoritari. De asemenea, a fost audiat raportul de activitate al întreprinderii, raportul de audit și nivelul de executare al indicatorilor de performanța a directorului interimar.

Propunerea angajaților de a numi un reprezentant al lor in Consiliu a fost respinsă deoarece lista semnăturilor de susținere s-a dovedit a fi falsa, nefiind rectificata in termenii stabiliți, spune ASP.

Noul Consiliu urmează sa se întrunească in următoarele zile pentru a selecta președintele CA.

”Contrar multiplelor declarații care includ și chemării la proteste, cu scop de destabilizare a acestei întreprinderi strategice și dezbinării spiritului de conlucrare a colectivului, Agenția Proprietații Publice va continua eforturile de susținere a angajaților SA Franzeluta, pentru a menține stabilitatea locurilor de munca și dezvoltarea întreprinderii”, menționează într-o reacție oficială Agenția Proprietăți Publice.

Astăzi a avut loc un protest la Franzeluța. Pe fațada clădirii angajații au pus un banner cu câteva mesaje în care denunță un „atac rider legiferat” asupra combinatului. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE