Deputații Partidului Socialiștilor au înregistrat în Parlament un proiect de lege care prevede crearea unei noi instituții financiare de stat – „Banca de Investiții și Modernizare a Moldovei”, o bancă ce ar urma să fie deținută integral de stat prin Ministerul Finanțelor.
Conform inițiativei, noua bancă ar avea un capital social inițial de 500 de milioane de lei, împărțit în 500.000 de acțiuni cu valoarea de 1.000 de lei fiecare, statul urmând să dețină 100% din participațiuni pe toată durata activității.
Autorii susțin că instituția va avea rolul de a sprijini dezvoltarea economică a țării, prin finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii, a proiectelor de infrastructură și prin facilitarea accesului la fonduri europene. De asemenea, banca ar urma să gestioneze fonduri publice destinate proiectelor strategice și să susțină exporturile și sectorul industrial.
Proiectul prevede că viitoarea instituție va putea atrage depozite, acorda credite, emite garanții și presta servicii de plată, funcționând ca o bancă comercială cu capital integral de stat.
Totodată, statul, prin Ministerul Finanțelor, ar urma să garanteze obligațiile financiare ale băncii, în condițiile stabilite de lege.
Dacă va fi aprobat, proiectul prevede ca banca să își înceapă activitatea după obținerea licenței bancare conform legislației în vigoare.


