Preşedintele Barack Obama va anunţa astăzi, 27 februarie planurile pentru retragerea militarilor americani din Irak, a declarat joi purtătorul său de cuvânt Robert Gibbs, relatează AFP, preluat de NewsIn. "Ştiu că preşedintele va prezenta o strategie pentru retragerea forţelor noastre din Irak, aşa cum a promis în campanie", a spus Gibbs.

Gibbs nu a spus în cât timp intenţionează Obama să repatrieze militarii americani, ci doar a sugerat că preşedintele va lăsa în Irak o forţă reziduală, pentru antrenarea trupelor irakiene, combaterea extremismului şi protejarea intereselor americane.

Obama doreşte retragerea majorităţii unităţilor combatante în 19 luni, adică până la sfârşitul verii lui 2010, a spus miercuri, 25 februarie, un oficial.

Gibbs a subliniat că, de la preluarea funcţiei, Obama le-a cerut generalilor şi consilierilor săi recomandări asupra modului în care îşi poate respecta promisiunea de retragere "responsabilă", pentru a nu pune în pericol soldaţii americani şi a nu risca destabilizarea ţării. "Preşedintele a spus, în campanie, că în Irak va rămane o forţă pentru misiuni limitate de antrenare și pentru combaterea terorismului. Preşedintele va vorbi mai mult despre acest aspect când va prezenta planul", a precizat Gibbs.

Numărul acestor militari din forţa reziduală pare să înceapă să pună probleme. În timp ce este vehiculat numărul de 50.000 de oameni, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a recunoscut că este vorba despre un număr mare. Ea a spus că va aştepta să audă de la preşedinte care este justificarea pentru menţinerea unei astfel de forţe şi a spus că ar prefera să fie menţinuţi doar 15.000-20.000 de militari.

Obama va reexamina planul privitor la retragerea trupelor din Irak, dacă violenţele se vor intensifica în această țară, a spus joi, John McHugh, un republican din comisia pentru servicii armate din Camera Reprezentanţuilor. "Obama m-a asigurat că va revizui planul, dacă situaţia de pe teren se deteriorează şi violenţele se intensifică", a precizat el.

Obama a promis acest lucru în cursul unor discuţii la Casa Albă în prezenţa vicepreşedintelui Joe Biden, a secretarului apărării, Robert Gates, şi a şefului Statului Major interarme, Michael Mullen, a precizat republicanul.

Potrivit acestuia, Obama ar fi ales să retragă trupele pană în august 2010, adică în 19 luni. "Irakul se va confrunta cu chestiuni importante în 2009, printre care alegerile legislative din decembrie. Comandanţii noştri trebuie să dea dovadă de supleţe, pentru a putea răspunde provocărilor, iar preşedintele m-a asigurat că există un Plan B", a adăugat el.

"Obiectivul preşedintelui de retragere a trupelor americane din Irak este unul pe care trebuie să îl planificăm şi la care lucrăm. Însă rămân îngrijiorat de fragilitatea situaţiei şi trebuie să depunem eforturi pentru a reduce riscurile pentru trupele noastre şi misiunea lor", a spus McHugh.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE