Nici una dintre instituţiile reprezentative ale statului român nu a primit o invitaţie oficială pentru a participa la parada militară de la Moscova, organizată pe 9 mai, când Rusia celebrează 65 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit NewsIn.
Ministerul Apărării Naţionale nu a primit până la această dată vreo invitaţie de a participa la parada militară de 9 mai de la Moscova, a declarat marţi biroul de presă al instituţiei. De asemenea, nici la Preşedinţie nu s-a primit nicio invitaţie în acest sens.
Nu au fost adresate invitaţii nici pe linie parlamentară, a confirmat conducerea celor două camere ale Parlamentului. Nici Ministerul de Externe nu are cunoştinţă de existenţa vreunei invitaţii oficiale.
Contactată miercuri, 28 aprilie de NewsIn pentru a întreba dacă Moscova a adresat o invitaţie vreunui oficial român, Ambasada Rusiei la Bucureşti a evitat un răspuns direct, sugerând ca răspunsul să fie căutat la instituţiile abilitate din România.
Regele Mihai I al României a fost invitat la parada organizată pe 9 mai la Moscova cu ocazia celebrării a 65 de ani de la victoria împotriva fascismului, în calitate de fost comandant şi Mareşal al Armatei Române, a spus secretarul general al Casei Majestăţii Sale, Constanţa Iorga.
25 de şefi de state şi de guverne au confirmat deja intenţia de a asista la parada de Ziua Victoriei de la Moscova, a anunţat marţi Vladimir Kojin, oficial de la Kremlin, citat de RIA Novosti. Kojin a enumerat 17 ţări ai căror lideri sunt aşteptaţi la Moscova - Germania, Bulgaria, China, Croaţia, Estonia, Franţa, Grecia, Israel, Italia, Letonia, Macedonia, Mongolia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Cehia şi Vietnam. De asemenea, va fi prezent şi secretarul general al Consiliului Europei. Polonia va fi reprezentată de preşedintele Dietei, Bronislaw Komorowski, devenit preşedinte interimar al Poloniei în urma morţii lui Lech Kaczynski la 10 aprilie.
Evenimentele organizate de Moscova cu ocazia Zilei Victoriei vor avea loc între 7 şi 10 mai. La ceremonii sunt aşteptaţi lideri din 40 de ţări. De asemenea, 1.500 de veterani care locuiesc în Rusia şi mai multe sute din străinătate vor asista la paradă. După Parada Victoriei, Dmitri Medvedev va organiza la Kremlin o recepţie pentru veteranii de război şi pentru liderii străini invitaţi.