Liderii europeni negociatori, în frunte cu Macron, Scholz și Tusk, au aprobat pachetul “Ursula von der Leyen – Antonio Costa – Kaja Kallas” pentru funcțiile de top din UE
Cei șase lideri europeni care negociază posturile de conducere ale instituțiilor Uniunii Europene au convenit ca Ursula von der Leyen (PPE, Germania), António Costa (Socialiști, Portugalia) și Kaja Kallas (Liberali, Estonia) să obțină cele mai înalte funcții în cadrul Comisiei Europene, al Consiliului European și al diplomației europene, au transmis marți mai mulți oficiali UE pentru presa europeană.
Astfel, ca parte a înţelegerii, negociatorii au stabilit că Ursula von der Leyen va fi susținută pentru un nou mandat de președintă a Comisiei Europene, fostul premier social-democrat portughez António Costa pentru funcția de preşedinte al Consiliului European, iar şefa guvernului eston, liberala Kaja Kallas, să preia poziția de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, care este și vicepreședinte al Comisiei Europene.
Cei șase negociatori sunt prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis și prim-ministrul polonez Donald Tusk (pentru Partidul Popular European), prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez și cancelarul german Olaf Scholz (pentru Socialiști) și președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul olandez Mark Rutte (pentru Liberali).
Acest acord urmează a fi supus la vot la finalul săptămânii, în cadrul reuniunii de vară a Consiliului European, care va avea loc în perioada 27-28 iunie, la Bruxelles.
“În urma reuniunii informale a liderilor din 17 iunie 2024, liderii vor decide numirile pentru următorul ciclu instituțional“, se arată și pe pagina Consiliului European consacrată summitului, a cărui agendă este dominată de sprijinul pentru Ucraina, situația din Orientul Mijlociu, aspecte legate de competitivitate și, cel mai important, adoptarea Agendei Strategice a UE 2024-2029, bazată pe trei piloni: o Europă liberă și democratică, o Europă puternică și sigură și o Europă prosperă și competitivă.
În procesul de numiri ale liderilor instituțiilor UE, rolul Consiliului European, în conformitate cu Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), este de a alege președintele Consiliului European, de a nominaliza președintele Comisiei Europene și de a numi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
Unul dintre oficialii citați de Politico Europe, vorbind sub rezerva anonimatului pentru a discuta despre negocierea sensibilă, a declarat că premierului italian Giorgia Meloni nu îi va plăcea că a fost lăsată din nou în afara negocierilor, deși grupul său politic din Parlamentul European – Conservatorii și Reformiștii Europeni – este acum al treilea ca mărime după alegerile europene din iunie, devansându-i pe liberalii lui Emmanuel Macron.
Meloni nu a luat parte la discuția de marți, ca o condiție impusă de liberalii și grupurile de centru-stânga, care au promis că nu o vor susține pe von der Leyen dacă aceasta va încheia acorduri cu liderul italian. Cu toate acestea, Italia va obține probabil un portofoliu foarte important în viitoarea Comisie Europeană.
La acel moment, existau și rezerve exprimate de unii lideri europeni faţă de António Costa, care este investigat în Portugalia într-un dosar care a condus la demisia sa din funcţia de premier, şi faţă de Kaja Kallas, datorită atitudinii sale radicale anti-Rusia și a faptului că deși are experiență politică în privința vecinătății estice, îi lipsește abordarea globală în relațiile cu America Latină, Africa sau Asia.
De asemenea, un aspect care prezintă încă incertitudine are în vedere dorința reafirmată a popularilor europeni de împărţire a mandatului de preşedinte al Consiliului European în două perioade de câte doi ani şi jumătate fiecare pe care PPE să le împartă cu Socialiștii.
În prezent, 11 din cei 27 de lideri ai statelor membre ale UE fac parte din PPE, 5 din Renew Europe și 4 din Partidul Socialiștilor Europeni. Din ceilalți șapte, 3 sunt independenți, dar apropiați PPE-ului (Lituania, Bulgaria și Cipru), 2 aparțin ECR-ului și 2 sunt neafiliați. Cele mai mari țări UE conduse de lideri PPE din perspectiva ponderii populației în votul cu majoritate calificată sunt Polonia (Donald Tusk) și România (Klaus Iohannis). Cele mai mari țări UE conduse de lideri S&D sunt Germania (Olaf Scholz) și Spania (Pedro Sanchez), iar cele mai mari țări conduse de lideri Renew Europe sunt Franța (Emmanuel Macron) și Olanda (Mark Rutte). Cea mai mare țară UE condusă de un lider conservator este Italia (chiar a treia cea mai mare țară), unde prim-ministru este Giorgia Meloni. În cazul președintelui Consiliului European, alegerea sa de către liderii europeni este un proces uni-instituțional în cadrul Consiliului European.
În ce privește funcția de Înalt Reprezentant al UE, acesta este numit de Consiliul European, inclusiv în baza unei consultări cu președintele Comisiei Europene, întrucât Înaltul Reprezentant ocupă și o poziție de vicepreședinte în Comisia Europeană.
Dintre cele trei poziții, funcția de președinte al Comisiei Europene întruchipează cel mai complex proces. Odată confirmată de Consiliul European, Ursula von der Leyen trebuie să-și securizeze o majoritate de minim 361 de voturi în plenul Parlamentului European pentru a fi numită pentru un nou mandat și, ulterior, mai trebuie să obțină votul majoritar al Parlamentului și împreună cu întregul Colegiu de comisari alcătuit din câte un reprezentant de fiecare stat membru.
Partidul Popular European de centru-dreapta este câștigătorul alegerilor europene cu rezultate aproape finale care îl plasează la 189 de mandate, reconfirmându-și statutul de prima forță politică. PPE este urmat la mare distanță de grupul Socialiștilor și Democraților Europeni, cu 136 de mandate, de ECR cu 83 de mandate și de Renew Europe cu 74 de mandate. Ambele formațiuni pro-europene cu care PPE formează tradițional majorități au obținut la aceste alegeri mai puține mandate în PE decât în 2019. Față de precedentele alegeri europene, popularii câştigă 14 mandate, social-democraţii pierd trei, iar liberalii pierd 28 de mandate. Cu toate acestea, cele trei grupări europarlamentare pro-europene pot alcătui în continuare o majoritate, deși firavă (399 de mandate față de majoritatea minimă necesară de 361 de mandate într-un Parlament cu 720 de membri), care să echivaleze și cu un “cordon sanitar” în fața extremei-drepte