Republica Moldova riscă să piardă o parte din fondurile europene dacă instituțiile publice și administrațiile locale nu își consolidează rapid capacitatea administrativă, avertizează expertul asociat al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, Dumitru Pîntea.

Potrivit acestuia, multe primării din țară sunt prea mici și insuficient pregătite pentru a gestiona proiecte europene complexe, iar reforma administrativ-teritorială ar putea contribui la crearea unor instituții mai puternice și mai eficiente în administrarea investițiilor.

„Noi vedem ce necesitate, ce decalaj de infrastructură avem noi în țară în raport cu țările europene și acest decalaj urmează să scadă odată ce intrăm în UE. Dar lucrurile de la sine nu se întâmplă. Cineva trebuie să le implementeze, cineva trebuie să administreze resursele, să se ocupe de achiziții publice, de verificări”, a declarat Dumitru Pîntea la Moldova 1.

Expertul susține că reducerea numărului de primării și consolidarea capacităților administrative ar putea îmbunătăți gestionarea proiectelor și ar reduce riscurile legate de utilizarea defectuoasă a banilor europeni.

„Odată ce vom avea un număr mai mic de primării, dar cu capacități mai mari, o să vedem probabil și o calitate mai bună de implementare a diferitor proiecte”, a afirmat acesta.

Dumitru Pîntea a avertizat că lipsa competențelor administrative poate genera erori sau chiar situații care să fie catalogate drept fraude financiare.

„Nu putem exclude că există și undeva interese obscure, interese ascunse, sau poate chiar neglijență, pentru că și din cauza unor neglijențe fără rea intenție pot fi generate anumite probleme de ordin financiar”, a spus expertul.

La rândul său, Directoarea Executivă a Asociației Businessului European, Mariana Rufa, a subliniat importanța transparenței în gestionarea fondurilor europene.

„Cel mai aprig judecător în cheltuirea banilor publici este cetățeanul”, a declarat Mariana Rufa, menționând că atât cetățenii, cât și companiile vor să vadă rezultate concrete în infrastructură și dezvoltare locală.

Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, a anunțat că autoritățile lucrează la un portal online prin care cetățenii vor putea urmări modul în care sunt utilizate fondurile europene.

„Noi urmărim și acum lucrăm la un portal ca să facem posibil ca fiecare cetățean să aibă posibilitatea să intre să vadă în ce măsură un minister sau altul valorifică sursele bugetare”, a declarat oficialul.

Potrivit acestuia, lista instituțiilor și companiilor private care beneficiază de finanțări europene urmează să fie făcută publică, în cadrul măsurilor de sporire a transparenței și controlului asupra utilizării banilor europeni.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE