Decizia de a crea o bază de date comună, pentru lupta contra crimelor organizate a fost aprobată ieri, în cadrul Consiliului național al activităților de prevenire și combatere a criminalității organizate, prezidat de premierul Iurie Leancă.
Baza de date comună va conține informații ce vor ajuta la prevenirea crimelor organizate, la care vor avea acces organele de drept și de urmările penală. Potrivit membrilor Consiliului, sistemul informațional integrat automatizat va permite analiza și planificarea măsurilor de prevenire, asistență, investigare și diferirea justiției a celor care săvârșesc infracțiuni.
Concepţia sistemului informaţional urmează să fie elaborată până în luna octombrie.
Grupul de lucru responsabil de elaborarea concepției va fi format din specialişti de la Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor; cel al Sănătăţii, Educaţiei, Tineretului şi Sportului, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Centrul Naţional Anticorupţie, Serviciul Vamal, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și Centrul de Guvernare Electronică.
Tot ieri a fost format grupul de lucru specializat în monitorizarea permanentă a aplicării legislaţiei, cercetarea formelor de manifestare şi tendinţelor criminalităţii organizate și elaborarea soluţiilor privind controlul asupra acestui fenomen.
 „Vă revine un rol important, și anume cel de îmbunătățire a eforturilor în lupta cu criminalitatea organizată, dar și de ajustare a legislaţiei la standardele Uniunii Europene", a spus Iurie Leancă celor două grupuri de lucru create.
În cadrul ședinței a fost analizată, de asemenea, necesitatea extinderii cadrului legal care se referă la confiscarea și sechestrarea bunurilor obținute ilegal și evoluțiile, în vederea combaterii criminalității transfrontaliere.
Consiliul național al activităților de prevenire și combatere a criminalității organizate a fost creat la 4 mai 2012. Acesta asigură cooperarea multidimensională a structurilor responsabile de menținerea ordinii de drept:  Procuratura Generală, MAI, CNA, SIS  şi a celor, care promovează politica socială a statului: Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE