Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru a anunțat inițierea unei moțiuni simple împotriva politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027, propusă de Ministerul Finanțelor, document pe care formațiunea îl califică drept o reformă fiscală amplă cu impact major asupra economiei, mediului de afaceri și nivelului de trai al populației.
Inițiativa urmează să fie propusă spre semnare tuturor deputaților din Parlament, Partidul Nostru solicitând o dezbatere extinsă asupra măsurilor incluse în proiect și asupra efectelor acestora în sectoarele economice.
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că proiectul a fost elaborat fără suficiente consultări publice și fără un dialog real cu mediul economic și sectoarele afectate.
„În loc să reducă risipa banului public și să eficientizeze cheltuielile statului, Ministerul Finanțelor încearcă să acopere deficitul bugetar prin taxe, impozite și accize mai mari, puse pe umerii cetățenilor și ai agenților economici. Această abordare riscă să afecteze grav economia și locurile de muncă”, a declarat Berlinschii.
Potrivit fracțiunii, noile măsuri fiscale ar putea afecta mai multe domenii-cheie, inclusiv agricultura, construcțiile, industria alimentară, sectorul HORECA și serviciile medicale. În același timp, majorarea TVA la resurse energetice este considerată de formațiune un risc major pentru populație.
Partidul Nostru avertizează că aplicarea unor poveri fiscale suplimentare într-un context economic fragil ar putea duce la scăderea consumului, reducerea investițiilor, închiderea unor afaceri și creșterea șomajului.
„Republica Moldova are nevoie de politici care să stimuleze competitivitatea și dezvoltarea economică, nu de măsuri care împovărează suplimentar cetățenii și mediul de afaceri”, susțin reprezentanții formațiunii.
Formațiunea cere ministrului Finanțelor să prezinte în Parlament explicații detaliate privind fundamentarea reformei, impactul economic și social al măsurilor propuse, precum și rezultatele consultărilor publice realizate până în prezent.
De asemenea, Partidul Nostru solicită retragerea proiectului în forma actuală și reluarea procesului de elaborare a politicii fiscale 2027, cu consultări reale cu toate sectoarele afectate și analize de impact transparente.
Prin moțiunea simplă anunțată, fracțiunea face apel la toți deputații să susțină inițiativa și să permită o dezbatere amplă în Parlament asupra politicii fiscale propuse.
„Dacă există chiar și rezerve în interiorul Guvernului, este clar că proiectul trebuie revizuit. O reformă de o asemenea amploare nu poate fi promovată fără transparență și fără consultări reale”, a conchis Alexandr Berlinschii.


