Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a prezentat în cadrul Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie un proiect de lege destinat combaterii înșelătoriilor telefonice și fraudelor realizate prin intermediul comunicațiilor electronice.
Inițiativa legislativă, înregistrată pe 11 iunie 2026, prevede introducerea unor obligații suplimentare pentru operatorii de telecomunicații, inclusiv verificarea autenticității apelurilor și prevenirea falsificării numerelor de telefon, practică frecvent utilizată de escroci pentru a induce în eroare cetățenii.
Potrivit autorului proiectului, documentul oferă Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații competențe suplimentare pentru stabilirea măsurilor tehnice necesare identificării și blocării apelurilor frauduloase.
De asemenea, proiectul prevede obligativitatea identificării utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă preplătită, instituirea unor mecanisme de cooperare între operatorii telecom, autoritățile de reglementare și organele de drept, precum și aplicarea unor sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale.
„Scopul proiectului este reducerea numărului de fraude telefonice, protejarea cetățenilor și consolidarea securității comunicațiilor electronice”, a declarat Alexandr Berlinschii în cadrul ședinței comisiei.
Deputatul a menționat că propunerile sunt inspirate din practicile deja aplicate în mai multe state membre ale Uniunii Europene. În Franța, operatorii sunt obligați să verifice autenticitatea numerelor de telefon, iar în Germania este permisă blocarea apelurilor suspecte și sancționarea celor care utilizează astfel de metode.
Totodată, Belgia și Țările de Jos au implementat sisteme speciale de filtrare a apelurilor frauduloase, în timp ce identificarea obligatorie a utilizatorilor de cartele SIM preplătite este deja o practică aplicată în țări precum Germania, Franța și Spania.
Membrii Comisiei pentru protecție socială, sănătate și familie au acordat aviz pozitiv proiectului de lege, care urmează să fie examinat în continuare în cadrul procedurilor parlamentare.


