Directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, anunță că agricultorii își continuă acțiunile de protest după manifestația amplă din 24 iunie, la care au participat peste 250 de tractoare și sute de fermieri din 21 de raioane ale Republicii Moldova.

Potrivit lui Slusari, producătorii agricoli au protestat împotriva intenției autorităților de a majora cota TVA pentru producția agricolă la 20%, solicitând totodată introducerea plăților directe per hectar pentru fermierii micro, mici și mijlocii, precum și rambursarea integrală a accizei la motorină în anul curent.

În aceeași zi, la Ministerul Agriculturii a avut loc o ședință cu participarea mai multor asociații de profil, în cadrul căreia s-a discutat poziția comună a sectorului agricol privind modificările fiscale propuse. Conform lui Slusari, toate organizațiile participante au respins majorarea TVA la 20% pentru producția agricolă și produsele alimentare de bază, majoritatea pronunțându-se pentru menținerea cotei actuale de 8%.

Reprezentanții sectorului agroindustrial au cerut Ministerului Agriculturii să susțină public poziția fermierilor și să avertizeze asupra efectelor negative pe care le-ar putea avea majorarea TVA asupra agricultorilor și consumatorilor. Potrivit lui Slusari, ministra Agriculturii a promis că instituția va propune păstrarea cotei reduse în avizul oficial transmis Guvernului.

În același timp, liderul „Forța Fermierilor” susține că Ministerul Finanțelor continuă să promoveze majorarea TVA, inclusiv prin mecanisme precum taxarea inversă, soluție pe care agricultorii o consideră insuficientă pentru rezolvarea problemelor din sector. Potrivit acestuia, inclusiv reprezentanții exportatorilor de cereale au avertizat că orice majorare a TVA va fi suportată, în final, de fermieri.

În aceste condiții, agricultorii au decis să continue protestele și să organizeze noi acțiuni în apropierea punctelor vamale. Alexandr Slusari afirmă că nemulțumirea din sectorul agricol a ajuns la un nivel critic și solicită organizarea de urgență a unei întrevederi între reprezentanții fermierilor, președintele Parlamentului și președinta Republicii Moldova pentru identificarea unor soluții rapide la revendicările agricultorilor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE