Astăzi în Moldova începe campania electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie. Actualul scrutin electoral se desfășoară în condițiile noului Cod Electoral pe care concurenții vor trebui să-l respecte. Potrivit CEC, în campania electorală, candidaților le este interzis să utilizeze resursele administrative, inclusiv prin lansarea sau participarea la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public național, utilizarea echipamentelor, a mijloacelor, a bunurilor publice. Autoritățile/instituțiile publice și cele asimilate nu pot transmite/acorda concurenților electorali bunuri publice sau alte favoruri decât pe bază de contract, în condiții de egalitate.

Competitorilor electorali li se interzic organizarea de concerte, concursuri, alte evenimente sau demonstrații cu implicarea interpreților, a personalului de creație și/sau artistic atât din țară, cât și de peste hotare, afișarea în timpul desfășurării acestora a sloganelor sau altor mesaje și/sau distribuirea de materiale ce conțin simbolistica competitorului electoral sau alte elemente de identificare a acestuia, precum și participarea la aceste evenimente în scop de promovare politică.

Concurenții electorali pot organiza întâlniri cu alegătorii, iar autoritățile administrației publice locale sunt obligate să asigure posibilitatea desfășurării unor astfel de întâlniri în termeni și condiții egale.

Astăzi la Chișinău mai mulți candidați pentru șefia Capitalei și-au prezentat ofertele elctorale. Potrivit experților, bătălia pentru Chișinău se va da în jurul a trei partide cu pondere mai mare la electorat. Este vorba de PAS, cu candidatul Lilian Carp, partidul MAN condus de acualul primar Ion Ceban și Adrian Albu candidatul PSRM. În jurul acestor partide se va forma și viitorul consiliul municipal. Desigur pot să apără și surprize, iar partidele cotate mai puțin ar putea înregistra un rezultat mai bun în dependență de cum își vor construi campania și implicit dialogul cu cetățenii. Este vorba de Platforma DA, PDCM, CUB și PLDM.

Totodată, mai sunt încă candidații, dosarele cărora se află în proces de examinare de către consiliile electorale de circumscripție, iar acești concurenți vor începe campania electorală la data înregistrării.

Peste 20 de candidaţi s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile locale din Chişinău.

1. Vasile Costiuc, Partidul Democrația Acasă

2. Ruslan Codreanu, Blocul electoral "Ruslan Codreanu"

3. Constantin Butucel, Partidul Acasă Construim Europa

4. Ion Ștefăniță, Mișcarea Respect Moldova

5. Diana Caraman, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

6. Lilian Carp, Partidul Acţiune şi Solidaritate

7. Anatol Usatîi, Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei

8. Vadim Brînzaniuc, Partidul Social Democrat European

9. Ion Bulgac, Coaliţia pentru Unitate şi Bunăstare

10. Adrian Albu, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

11. Mihail Poleanschi, Partidul Congresul Civic

12. Victor Chironda, Platforma Demnitate şi Adevăr

13.    Oleg Burlacu, Partidul Liberal Democrat din Moldova

14. Roman Mihăeş, Partidul Naţional Liberal

15. Vasile Bolea, Partidul Renaștere

16. Ion Ceban, Partidul Mișcarea Alternativă Națională

CANDIDAŢI CARE AU DEPUS ACTELE

17. Dragoș Galbur, Partidul Național Moldovenesc

18. Alla Popova, Partidul Patrioții Moldovei

19. Anatolie Prohnițchi, Partidul Verde Ecologist

20. Cristina Vulpe, Partidul Șansă

21.         Andrei Donică, Partidul Mişcarea Profesioniştilor "Speranţa"

22.         Ion Purice, PL

23.        Ştefan Gligor, Partidul Schimbării

24.         Arina Spătaru, ALDE

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE