135 de candidați vor lupta pentru cele 35 de mandate de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei, la alegerile din 15 noiembrie 2026. Dintre aceștia, 93 candidează independent, iar 42 au fost desemnați de partide politice, anunță Consiliul Electoral Central al Găgăuziei.

Înregistrarea candidaților s-a încheiat pe 12 octombrie, după ce consiliile electorale de circumscripție din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești au înregistrat ultimii pretendenți la funcția de deputat. Totodată, autoritățile electorale au refuzat înregistrarea a trei candidați.

Datele prezentate de Consiliul Electoral Central arată și o diferență semnificativă de reprezentare între femei și bărbați. Din totalul celor 135 de candidați, 112 sunt bărbați și doar 23 sunt femei.

Scrutinul se va desfășura în cele 35 de circumscripții electorale uninominale, iar alegătorii din autonomie vor vota în aceeași zi și pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Pentru fotoliul de guvernator al autonomiei s-au înregistrat opt candidați.

Campania electorală pentru ambele scrutine va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE