Doi tineri, printre care și un minor, cu vârstele de 13 și 24 de ani din satul Copceac, raionul Ștefan Vodă, au fost reținuți de poliție și sunt cercetați pentru furt de iepuri din gospodăria unui localnic. Tânărul de 24 de ani, anterior a fost judecat pentru infracțiuni similar, comunică Politik.md.
Depistarea făptuitorilor a avut loc la doar două ore de la sesizarea furtului. Astfel, polițistul de sector în comun cu inspectorul chinolog și colegul său patruped, Rubin din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Volintiri, au desfășurat o operațiune de colaborare pentru soluționarea dosarului. Echipa comună de cercetare, ajunsă la fața locului, a constatat furtul a 19 iepuri și a stabilit că la data de 28 martie, între orele 2.00 - 4.00, persoane străine au pătruns în curtea proprietarului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE