Protestatarii îi cer premierului Republicii Moldova, Valeriu Streleț, să iasă să discute cu participanții la manifestația din Piața Marii Adunări Naționale. ”Streleț – aici”, scandează aceștia, informează Politik.md.
Manifestanții îl acuză pe demnitar că nu ar fi luat toate măsurile necesare pentru a-i identifica pe cei ce au participat la delapidările de miliarde din sistemul bancar. ”Miliardul înapoi”, ”Demisia” și ”Streleț - aici”, sunt doar câteva dintre sloganele scandate de manifestanți.
La rândul lui, potrivit organizatorilor, Valeriu Streleț ar fi comunicat că intenționează să aibă o întrevedere cu președintele Parlamentului, Andrian Candu, și președintele țării, Nicolae Timofti. Acesta urmează să anunțe în cel mai scurt timp despre ora pentru care a fost programată întrevederea.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE