Un scandal de proporții zguduie structurile de apărare, după ce șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, a fost pus sub acuzare într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, secția militară.
Potrivit anchetatorilor, acesta este suspect de complicitate la uzurparea funcției, fiind acuzat că ar fi intervenit pentru suplimentarea locurilor bugetate la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, astfel încât 20 de studenți să fie transferați de la taxă la buget.
Generalul a fost audiat marți la DNA, unde a sosit în ținută civilă, însoțit de avocat, refuzând să facă declarații atât la intrare, cât și la ieșire.
Procurorii susțin că în iulie 2025, Gheorghiță ar fi facilitat emiterea unei solicitări oficiale către Ministerul Educației, depășindu-și atribuțiile legale. Documentul ar fi stat la baza deciziei de suplimentare a 20 de locuri bugetate, ceea ce ar fi permis promovarea unor candidați inițial admiși pe locuri cu taxă.
DNA susține că această acțiune ar fi afectat atribuțiile Ministerului Apărării Naționale și ar fi creat un avantaj necuvenit pentru beneficiari, unii dintre aceștia urmând să fie ulterior încadrați ca ofițeri în structurile armatei.
Cazul este în desfășurare, iar ancheta vizează posibile depășiri de atribuții și influențarea deciziilor administrative în afara cadrului legal.


