În cursul întâlnirii lor, Serghei Lavrov și Catherine Ashton vor aborda perspectivele de dezvoltare a relațiilor dintre Moscova și Bruxelles, în contextul pregătirii summitului Rusia-UE, 'și vor discuta de asemenea situația din Ucraina', a precizat un reprezentant al diplomației ruse.
Această întâlnire a fost programată în contextul amplelor manifestații ce au loc la Kiev, după ce guvernul ucrainean a decis la 21 noiembrie suspendarea pregătirii Acordului de Asociere la UE, ce ar fi trebuit semnat la summitul de la Vilnius de la sfârșitul lunii noiembrie, în favoarea promovării relațiilor cu Rusia.
Acordul de Asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană a făcut, înaintea summitului de la Vilnius, și face în continuare obiectul unei intense lupte de influență între Rusia și UE. Rusia este acuzată de mai multe țări occidentale că exercită presiuni asupra fostei republici sovietice pentru ca aceasta să renunțe la apropierea de UE, acuzații respinse de Moscova.
Ministrul adjunct de externe al Rusiei, Aleksei Meșkov, declara joi, la Atena, că ucrainenii ar trebui să aibă libertatea de a alege singuri în problema integrării europene și nu de a face această alegere sub influența Uniunii Europene, deoarece aceasta înseamnă amestec în treburile interne ale unui stat.
Tot joi, președintele rus Vladimir Putin afirma, în discursul său anual ținut în fața celor două camere reunite ale parlamentului federal rus, că Moscova a invitat Kievul în procesul de integrare pe care ea l-a inițiat în cadrul spațiului postsovietic, dar 'nu impune nimic nimănui'.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE