Ședința de astăzi a Guvernului Republicii Moldova se va desfășura în municipiul Bălți. Pe agenda Guvernului se regăsesc mai multe decizii importante, inclusiv pentru locuitorii regiunii de nord a țării.

Astfel, urmează a fi aprobat avizul Guvernului la proiectul Legii privind statutul municipiului Bălți, care va avea un impact direct asupra dezvoltării regiunii în ansamblu, dar și o hotărâre privind acordarea statutului de obiect al patrimoniului cultural-național al Republicii Moldova bunurilor întreprinderii „Barza Albă”. De asemenea, membrii Cabinetului de miniștri vor decide asupra transmiterii unui șir de clădiri din orașul Bălți în gestiunea autorităților publice, pentru ca acestea să fie incluse în circuitul economic local.

De asemenea, Prim-Ministra și Cabinetul de Miniștri vor examina mai multe proiecte de legi și hotărâri ce țin de dezvoltarea pieței de capital, creșterea normei de alimentare gratuită a elevilor din sistemul de învățământ profesional tehnic secundar, comanda de stat de pregătire a cadrelor de specialitate pe meserii, specialități în instituțiile de învățământ profesional tehnic pentru anul de studii 2022-2023, precum și reorganizarea unor autorități publice.

După ședința Executivului, ministrul MAIA Viorel GHERCIU va efectua o vizită la întreprinderea „Barza Albă” și la Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE