În contextul codului portocaliu de schimbare bruscă a vremii pe teritoriul R. Moldova, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a emis o circulară în care a recomandat direcțiilor raionale și municipale de învățământ, precum și instituțiile subordonate, să adopte „măsuri preventive pentru asigurarea siguranței și protecției elevilor și personalului din instituțiile de învățământ”.
În textul circularei autoritățile nu stipulează acțiunile pe care instituțiile de învățământ ar urma să le întreprindă, solicitând doar să fie asigurată deplasarea în siguranță a elevilor spre și de la școală, notează Zdg.md
Totuși, în cazul în care condițiile meteorologice vor deveni periculoase, reprezentanții MEC promit să revină cu alte decizii.

Conform prognozei meteorologilor pe 7 ianuarie pe teritoriul R. Moldova vor cădea precipitații sub formă de ploaie cu transformare în lapoviță și ninsoare. Pe 8 ianuarie va ninge puternic izolat se va semnala vijelie, se așteaptă intensificări ale vântului, iar temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 10-15°C, pe drumuri se vor forma troiene și ghețuș.