Ce-a de-a doua tentativă de a alege președintele Republicii Moldova de luni, 7 decembrie s-a soldat cu eșec. Marian Lupu, unicul candidat înscris la funcția de șef de stat a acumulat doar 53 de voturi din cele 61 necesare. PCRM a părăsit din nou sala, boicotând astfel, alegerea șefului statului.
”Vom avea alegeri anticipate este o cerință a Constituției care nu poate fi evitată, dar nu știm când vor avea loc”, a declarat Marian Lupu, după ce și-a exprimat opțiunea de vot.
Lupu pledează pentru o Constituție modificată, ”după 15 ani de zile a funcționării acestui document trebuie să facem concluziile necesare și să perfectăm acest document în așa fel încât el să fie unul clar pentru toată lumea”.
Vinovat de declanșarea alegerilor anticipate se fac cei care nu au votat președintele spune Mihai Ghimpu, președintele Parlamentului, ”fiecare cetățean dispune de dreptul de a participa sau nu la alegeri, doar că este o diferență între dreptul alegătorului și cea a deputatului. Deputatul pe lângă interesul de partid trebuie să țină cont și de interesul statului. Dacă aș fi fost în locul lui Voronin aș fi anunțat că partidul va participa la votare pentru a depăși criza social economică din țară și acesta ar fi fost un lucru bun și ar fi rămas în istoria Moldovei”.
„Comuniștii nu mai au nici o șansă să revină la putere, perioada lor a rămas în istorie și Slavă Domnului”, a spus Ghimpu făcând semnul crucii.
Despre faptul că nu au participat la vot PCRM, Dumitru Diacov, președintele de onoare al PD a spus: ”Ceea ce au făcut astăzi comuniștii este o dezamăgire totală, pentru că ei au spus și au repetat de multe ori că noi dorim să ne apărăm patria, de fapt ei au dorit să-și apere funcțiile și interesele lor”.
Analistul politic, Igor Boțan spune că acum AIE trebuie să aibă un comportament decent și toate deciziile până la alegeri anticipate să fie clare pentru cetățeanul simplu și pentru donatorii externi ai R. Moldova.
Dacă ar putea sau nu reveni PCRM la putere, Boțan a spus că ”PCRM a devenit foarte bun la tactici, însă din punct de vedere strategic nu are nici un aliat, iar modul în care s-au comportat azi arată că nici pe viitor nu va putea avea aliați este sortit să rămână în singurătate”.
Amintim că AIE a avut nevoie de 8 voturi din partea opoziției, PCRM pentru a alege șeful statului.