Președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară, deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, susține că sectorul agricol traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani și are nevoie de un „ministru de criză”, capabil să adopte măsuri nepopulare pentru a redresa situația din domeniu.
Potrivit deputatului, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă agricultura este restanța acumulată de stat față de fermierii care au realizat investiții și nu și-au primit subvențiile promise.
„Cineva trebuie să ducă această cruce. Este vorba despre un ministru de criză, un ministru de sacrificiu. Un om care vine să ridice agricultura și să aducă elemente nepopulare din punct de vedere politic. Asta trebuie să facă”, a declarat Serghei Ivanov.
Deputatul afirmă că schimbarea mecanismului de subvenționare a contribuit la apariția blocajelor financiare din sector. El a explicat că, până în anul 2014, agricultorii efectuau investițiile din surse proprii și primeau ulterior compensațiile din partea statului, însă sistemul a fost modificat în ultimii ani.
„Din 2021 am început să debursăm banii în avans, pe etape, iar acest lucru a dus la un colaps economic. Prioritate au primit cei care încă nu au investit, în timp ce cei care au făcut investiții au rămas la urmă”, a susținut Ivanov.
Potrivit acestuia, în prezent statul are datorii de aproximativ 3 miliarde de lei față de agricultorii care au implementat proiecte investiționale și așteaptă subvențiile promise.
„Sunt investitori privați care au construit sisteme de irigare din propriile surse, fără bani de la stat, iar acum nu primesc subvențiile care li se cuvin. Este o situație foarte gravă”, a declarat președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară.
Serghei Ivanov a criticat și Programul Strategic pentru Politici Agricole (PSPA), despre care afirmă că nu reflectă suficient importanța culturilor de câmp în economia agricolă a Republicii Moldova.
Potrivit deputatului, peste 70% din terenurile agricole sunt cultivate cu grâu, porumb și floarea-soarelui, însă aceste culturi nu beneficiază de atenția necesară în documentele strategice ale autorităților.
În opinia sa, strategia de dezvoltare a agriculturii trebuie revizuită astfel încât să răspundă mai bine realităților din teren și nevoilor fermierilor, iar noua conducere a Ministerului Agriculturii ar trebui să prioritizeze achitarea restanțelor la subvenții și relansarea investițiilor în sector.


