Guvernul va trece, începând din luna august, la etapa de amalgamare normativă a primăriilor, după încheierea procesului de amalgamare voluntară. Anunțul a fost făcut de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, care a precizat că autoritățile au identificat deja cel puțin 200 de primării ce urmează să fie incluse în această etapă a reformei administrativ-teritoriale.
Potrivit oficialului, până la sfârșitul lunii iulie aproximativ 300 de primării vor avea decizii finale privind participarea la procesul de reorganizare administrativă.
„Noi estimăm că astăzi vom ajunge la aproximativ 300 de primării care deja au decizii finale. Datele noastre preliminare arată că cel puțin 200 de primării vor intra în proces de amalgamare normativă. Pe restul urmează să vedem. Unele se vor încadra în termenul-limită din 31 iulie, iar altele vor lua decizia finală după această dată”, a declarat Alexei Buzu.
Secretarul general al Guvernului a reiterat că data de 31 iulie marchează încheierea etapei de amalgamare voluntară, iar ulterior Executivul va începe reorganizarea administrativă prin mecanism normativ.
„Ceea ce am spus noi din start este că la sfârșitul lunii iulie încheiem procesul de amalgamare voluntară. În luna august, Guvernul va începe procesul de amalgamare normativă. Noi deja am identificat cel puțin 200 de primării. Începând de săptămâna viitoare, acestea vor primi notificări și vom începe procesul de amalgamare normativă”, a precizat acesta.
Amendamente pentru evitarea suprapunerii procedurilor
Alexei Buzu a explicat că modificările legislative propuse nu schimbă termenul-limită pentru amalgamarea voluntară, ci au rolul de a evita suprapunerea proceselor administrative și legislative.
Potrivit lui, Guvernul pregătește un proiect de lege care va include noua structură administrativ-teritorială a țării, lista noilor primării și harta reorganizată a administrației publice locale.
„Amendamentul oferă claritate juridică. În momentul în care Guvernul va prezenta proiectul de lege privind noua structură administrativă a țării, să nu avem situații în care Parlamentul dezbate această hartă, iar în același timp un consiliu local inițiază un nou proces de amalgamare care ar modifica structura propusă”, a explicat oficialul.
El a subliniat că termenul-limită de 31 iulie rămâne neschimbat și că, practic, autoritățile locale care ar iniția acum procedura de amalgamare nu ar mai avea timpul necesar pentru a parcurge toate etapele prevăzute de lege.
„Dacă astăzi sau mâine un consiliu local pornește de la zero procesul de amalgamare, este foarte puțin probabil să reușească să finalizeze toate etapele. Este nevoie de consultarea cetățenilor, de negocieri cu localitățile vecine și de adoptarea mai multor decizii”, a declarat Buzu.
Guvernul pregătește reforma și pentru nivelul doi al administrației
Secretarul general al Guvernului a mai anunțat că reforma administrativ-teritorială nu va viza doar primăriile, ci și administrația publică de nivelul doi.
Potrivit acestuia, Executivul poartă deja discuții privind reorganizarea acestui nivel administrativ și analizează solicitările formulate de autoritățile locale.
„Pe nivelul doi avem această discuție inclusiv cu domnul prim-ministru. Urmează să clarificăm anumite solicitări și, într-un timp scurt, vom veni cu toate detaliile. În pachetul de legi pe care îl pregătim acum vor fi vizate atât nivelul întâi, cât și nivelul doi al administrației publice”, a declarat Alexei Buzu.
Prin această reformă, Guvernul urmărește reorganizarea hărții administrativ-teritoriale a Republicii Moldova înaintea următorului ciclu electoral local, astfel încât noua structură să fie clar definită și cunoscută de toate autoritățile și cetățenii înainte de organizarea alegerilor.


