Racola tinere în Cipru pentru prostituție: Proxenetul „Țari”, reținut de poliție
martie 27, 2015
Un tânăr de 18 ani, din Călărași, alias „Țari” a fost reținut de poliția capitalei, fiind bănuit de racolarea şi transportarea fetelor în Cipru de Nord, oraşul Lefcoşa, pentru a se prostitua.
Oamenii legii au constatat că, individul îşi alegea potenţialele victime prin intermediul reţelelor de socializare, plasând anunţuri în acest sens.
Astfel, le îndemna şi le determina să plece peste hotarele ţării, pentru practicarea prostituţiei contraplată în cluburile de noapte.
Acesta avea rolul de a convinge victimele şi de a le perfecta toate actele necesare pentru a ajunge la destinaţie.
Respectiv el a procurat bilete la avion şi a perfectat actele necesare, pentru a trimite două tinere de 26 şi respectiv 27 ani, domiciliate în capitală.
Mai întâi de toate, individul coordona aspectul exterior al fetelor cu un presupus patron de club, unde urmau să ajungă.
Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă de la cinci până la zece ani de închisoare.
În context, poliţiştii investighează toate circumstanţele, privind complicitatea altor persoane în această schemă criminală.