Un agent economic care administra o firmă privată din capitală a fost condamnat pentru evaziune fiscală în proporţii deosebit de mari.

Potrivit procuraturii, acesta nu a achitat impozite, prejudiciind în acest sens bugetul de stat cu 3 245 501 de lei.
 
Respectiva întreprindere, care de mai bine de un an nu desfăşura activitate economică din lipsa finanţelor, personalului şi altor factori obiectivi, a încheiat mai multe contracte fictive cu firme bine cunoscute pe piaţa internă.
 
Contractele vizau livrarea unor mărfuri, prestarea serviciilor nespecifice genului practicat de activitate şi pe care fizic nu le puteau realiza, având drept scop legalizarea provinienţei unor mărfuri obţinute în mod ilegal de contraagenţii economici (contrabandă, în lipsa documentelor de provenienţă etc.), beneficierea de deduceri în scopuri fiscale, precum şi neachitarea impozitelor şi taxelor la bugetul de stat.
 
În cadrul dezbaterilor judecătoreşti, reprezentantul persoanei juridice a recunoscut integral vina în săvîrşirea infracţiunii incriminate, declarînd că întreprinderea pe care o reprezintă la momentul semnării acestor contracte fictive, era complet falimentară şi respectiv nu a avut posibilitate reală de a livra careva mărfuri sau presta servicii.
 
Agentul economic a fost recunoscut vinovat fiind amendat cu 80 000 de lei cu lichidarea persoanei juridice vinovate.  
 
Decizia poate fi atacată la Curtea de Apel Chişinău.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE