Cele patru canale TV din Chișinău, Bălți, Cahul și Orhei care aparțin postului de televiziune ProTV riscă să-și piardă licența de emisie. După ce luni, 1 iunie ProTV a cerut Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) să își anuleze decizia de a scoate la concurs cele patru frecvențe, transmite Politik.
”Considerăm ilegală și neântemeiată decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) de a scoate la concurs frecvențele care aparțin postului de televiziune ProTV Chișinău”, a menționat Cătălin Giosan, directorul instituției.
După ce ProTV a acționat în judecată, în luna decembrie 2008, refuzul CCA de a prelungi de drept licența de emisie, așa cum prevede Codul Audiovizualului, instituția media se află în litigiu, deoarece Curtea Supremă de Justiție nu a pronunțat încă o decizie definitivă.
”De asemenea, în acest moment nu există nici o decizie a CCA care ar respinge cererea PRO TV de prelungire a licenței, fapt care face imposibilă anunțarea concursului pentru canalele deținute de noi, întrucât acestea nu sunt libere”, a spus Giosan.
Amintim că, potrivit Codului Audiovizualului, pot fi scoase la concurs doar frecvențele și canalele libere.
PRO TV își desfășoară activitatea în strictă conformitate cu legislația Republicii Moldova, de 10 ani, grila de emisie fiind compusă din jurnalul de ştiri de la orele 17.00, 20.00, 22.30 și alte emisiuni analitice.
Amintim că licenţele de emisie pentru radio şi TV se acordă pentru o perioadă de 7 ani, iar autoritatea responsabilă de emiterea licenţei este Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE