Primii 15 moldoveni au primit miercuri, 31 martie, permisele de mic trafic la frontieră. Acestea au fost îmmânate de Prim-ministrul român, Emil Boc şi Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat. Din delegaţia română mai fac parte ministrul de Externe, Teodor Baconschi, ministrul de Interne, Vasile Blaga şi ministrul Turismului, Elena Udrea.
Persoanele au fost alese la întâmplare. În total, până în prezent, au fost depuse peste 2500 de cereri, dintre care 912 sunt deja personalizate, gata pentru a fi eliberate.
Aflat pentru prima dată în R. Moldova, Emil Boc şi-a amintit plin de emoţii că “aici, la Chişinău, acum 92 de ani, s-a votat Unirea, iar acum suntem pe drumul unei noi mari uniri, care se va produce în Uniunea Europeană”.
La rândul său, premierul Vlad Filat a precizat că “R. Moldova este o ţară europeană cu cetăţeni europeni care au dreptul la tot ce înseamnă valori europene, iar pentru a atinge acest scop, avem nevoie de un prieten, iar acest prieten este România”.
Andrei Ionel, originar din Nisporeni, spune că acest permis îi va permite să fie mai aproape de România, unde şi-a făcut studiile.
Pentru Vladimir Gatman din Leuşeni, permisul este un necesar, având în vedere că trece des Prutul. “Eu sunt şofer, duc călători în România, îmi duc copiii la şcoală. Pentru noi România e mai aproape decât Chişinăul”.
Potrivit acordului, persoanele care locuiesc în mod legal, de cel puţin 1 an, în zona de frontieră pot primi permise de mic trafic la frontieră, pentru o perioadă de la doi la cinci ani, în baza cărora pot călători în statul vecin pe o distanţă de până la 50 km de la graniţă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE