Parlamentul a adoptat un proiect de lege care introduce măsuri de facilitare a exercitării dreptului la cetățenie și simplifică procedurile de documentare pentru persoanele care au dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, dar nu dețin acte de identitate.
Inițiativa, elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, urmărește clarificarea procedurii de recunoaștere a cetățeniei pentru persoanele care au cel puțin un părinte cetățean moldovean, dar nu pot demonstra oficial acest statut.
Potrivit documentului, statutul de cetățean al Republicii Moldova va putea fi confirmat dacă se constată că, la momentul nașterii, solicitantul avea cel puțin un părinte cetățean al Republicii Moldova, cu condiția să nu existe motive legale de refuz, precum implicarea în infracțiuni grave, acte de terorism sau riscuri la adresa securității statului.
„Se urmărește respectarea principiului evitării apatridiei și facilitarea procesului de documentare a cetățenilor”, se arată în proiect.
De asemenea, în cazul în care în procesul de examinare apar suspiciuni care pot duce la retragerea cetățeniei, procedura de confirmare va fi suspendată, urmând inițierea unei investigații separate, potrivit unui amendament propus de deputatul Igor Chiriac.
Documentul mai prevede că evidența militară va fi realizată exclusiv pe baza actului de identitate sau a datelor din Registrul de stat al populației.
Proiectul a fost comasat în lectura a doua cu alte inițiative legislative ale fracțiunilor „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă”, iar noile prevederi vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.


