Încă o organizație neonazistă după filiera grupului extremist "Sânge şi Onoare" a fost interzisă în Germania. Anunțul a fost făcut public de autoritățile berlineze, după perchezițiile efectuate în două apartamente, inclusiv în locuința fondatorului asociației.
Înființată în 2008, organizația Frontbann 24 era grupul paramilitar neonazist, predecesor al Partidului Național-Socialist german, a explicat Ehrhart Körting, responsabilul pentru Afaceri Interne din zona Berlin.
"Numele grupului provine de la o organizație fondată în anul 1924 și care i-a inspirat pe naziști", se arată într-un comunicat al autorităților regionale.
Membrii organizației, între 40 și 60, participau la marșuri în uniforme asemănătoare cu cele ale naziștilor și foloseau steaguri apropiate de drapelul de război al Reich-ului. Aceste manifestări "reprezintă o apologie a violenței și a tiraniei național-socialismului", au precizat autoritățile de la Berlin.
"Interdicția a fost decisă în cadrul acțiunilor împotriva mișcărilor neonaziste din Germania și este un pas important pentru protecția normelor constituționale", explica Ehrhart Körting.
Potrivit cotidianului Tagesspiegel, membrii Frontbann organizaseră o garda în uniformă și pe 1 mai, în fața sediului formațiunii neonaziste NPD. Iar mai multe înregistrări video care erau difuzate pe YouTube și pe site-ul Frontbann 2 elogiau fostele structuri SS și conțineau îndemnuri la luptă.
Măsura intervine la mai puțin de trei săptămâni după ce în Berlin au inculpate trei persoane pentru administrarea unei tabere de antrenament a organizației HDJ (Tinerii fideli patriei germane), de asemenea interzisă.