Republica Moldova dispune de întreaga cantitate de energie electrică necesară pentru ziua de vineri, 7 august, după ce Energocom a rezervat volumele pentru acoperirea consumului național. Compania avertizează însă că prețurile ridicate de pe piețele externe ar putea pune presiune pe tarifele achitate de consumatori.

Pentru ziua de vineri, Energocom a achiziționat un volum total de 13.561 MWh de energie electrică. Cea mai mare parte a necesarului, aproximativ 69,21%, provine din contracte bilaterale de import, ceea ce reprezintă circa 9.385 MWh.

Energia regenerabilă produsă pe plan local acoperă aproape 26% din consum, cu aproximativ 3.516 MWh, în timp ce de pe piața spot din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri, au fost cumpărați circa 529 MWh, echivalentul a 3,9% din necesar. Producția livrată de centralele electrotermice a constituit doar 0,96%, aproximativ 130 MWh.

Energocom susține că, deși consumul a fost acoperit integral, situația de pe piața regională rămâne complicată. Oferta limitată de energie disponibilă pentru import determină creșterea prețurilor, în special în orele de vârf, când cererea este cea mai mare.

„Costurile crescute de achiziție, în special în orele de vârf, vor duce inevitabil la creșteri ale tarifelor pentru consumatori”, a avertizat compania.

Energocom nu a precizat deocamdată când ar putea fi inițiată o eventuală revizuire a tarifelor și nici care ar putea fi impactul asupra facturilor. O eventuală ajustare urmează să fie analizată și aprobată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, în baza costurilor justificate.

În prezent, consumatorii deserviți de Premier Energy achită un tarif de aproximativ 3,56 lei/kWh, iar consumatorii din nordul țării, alimentați de FEE Nord, plătesc circa 3,95 lei/kWh.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE