Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a comentat intenția României de a cumpăra portul Giurgiulești. Șefa statului susține că decizia aparține Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care este proprietara portului, dar până atunci autoritățile de la Chișinău ar trebui să se clarifice cu toate litigiile legat de acest activ.
„Acest port este administrat acum de BERD, respectiv, decizia e pe partea lor. Dar înainte de asta, ca să discutăm o investiție din partea României, trebuie să ne clarificăm cu aceste lucruri. (…) Ne dorim sa vedem o creștere a investițiilor din România în Republica Moldova”, a declarat Maia Sandu.
Întrebată despre importanța cooperării și interconectării porturilor Reni și Ismail din Ucraina, Giurgiulești din Moldova și Galați și Constanța din România pentru regiunea Mării Negre, președinta a explicat că porturile din cele trei țări au devenit „foarte importante” în momentul în care portul din Odesa, dar și alte porturi ale Ucrainei, nu au mai fost funcționale sau doar într-o anumită măsură funcționale.
„Portul de la Giurgiulești a fost foarte important până acum pentru noi, dar nu a fost foarte important pentru Ucraina. (…) Acum am înțeles că e important să avem alternative și în cazul nostru, din păcate, există în continuare un litigiu care trebuie clarificat pe portul de la Giurgiulești. Este o poveste lungă acolo. Sperăm să se clarifice lucrurile acolo și să se facă investiții pentru a se extinde acest port. Da, discutăm cu România, pentru că e o distanță mică acolo și orice lucrări, orice dezvoltare trebuie să se facă în strânsă colaborare”, a mai declarat Maia Sandu.
Amintim că premierul român Marcel Ciolacu a declarat recent, într-un interviu pentru Digi24, că România intenționează să cumpere portul Giurgiulești din Republica Moldova, în contextul în care se preconizează ca țara să devină „un hub important în reconstrucția Ucrainei”.