Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) precizează că solicitarea depusă de S.A. „Energocom” privind ajustarea prețului reglementat la energia electrică pentru anul 2026 nu înseamnă o majorare automată a tarifelor achitate de populație.
Potrivit ANRE, prețul solicitat de Energocom se referă la energia electrică furnizată în calitate de furnizor central către furnizorii care au obligația de serviciu universal. Acesta nu este tariful plătit direct de consumatorii casnici.
Autoritatea de reglementare anunță că cererea companiei va fi examinată în conformitate cu legislația în vigoare și cu metodologia aplicabilă. Prețul reglementat solicitat de Energocom reprezintă unul dintre elementele luate în calcul la stabilirea costurilor de procurare a energiei electrice. Aceste costuri, la rândul lor, sunt folosite la determinarea prețurilor reglementate pentru consumatorii finali.
ANRE subliniază însă că publicarea solicitării nu produce automat modificări ale tarifelor pentru populație.
În ce condiții s-ar putea modifica tarifele pentru populație
O eventuală ajustare a prețurilor achitate de consumatorii casnici ar putea fi examinată doar în cadrul unei proceduri separate, în urma unor solicitări depuse de furnizorii care prestează serviciul universal.
Este vorba despre Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. și S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord”.
Prin urmare, cererea Energocom reprezintă o etapă în procesul de reglementare a costurilor din sectorul energetic, iar o eventuală modificare a tarifelor pentru populație va depinde de o procedură distinctă și de deciziile autorității de reglementare.


