Ședința Parlamentului de astăzi a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor războiului care durează aproape trei ani în Ucraina. În plen au fost proiectate imagini cu atacurile asupra infrastructurii din statul vecin, notează IPN.

„Peste câteva zile intrăm în al patrulea an de război în Ucraina. Dacă îmi spunea cineva acum trei ani că la câțiva kilometri de Republica Moldova vom avea un război, nu l-aș fi crezut și nimeni dintre dumneavoastră nu ar fi crezut. Realitatea însă este alta. De trei ani zi de zi, Ucraina luptă cu vitejie, demnitate pentru democrație, libertate, suveranitate și pace”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Pe 24 februarie se împlinesc trei ani de la invazia Rusiei în Ucraina.

Totodată, Comisia juridică numiri și imunități a decis includerea pe ordinea de zi a proiectului de lege cu privire la Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate. Prezentul proiect de lege are drept scop crearea unei procuraturi specializate unice noi - Procuratura Anticorupție și combaterea crimei organizate, care va prelua mandatul și va fi succesorul de drept al celor doud procuraturi specializate existente la moment. Opoziția parlamentară BCS a propus excluderea proiectului pe motiv că nu are avizul Guvernului și al CNA, însă majoritatea parlamentară n-a acceptat propunerea.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE