Primul ministru Iurie Leancă i-a luat la rost ieri, 7 august, în cadrul ședinței Guvernului, pe unii din membrii Cabinetului de Miniștri, anunță Politik.md. Șeful Executivului i-a atenționat pe miniștrii, care nu și-au „făcut temele”, oferindu-le termen limită de îndeplinire a sarcinilor.
Următorii pe „lista celor mustrați” au fost ministrul Tehnologiei Informației, Pavel Filip, cel al Finanțelor, Veaceslav Negruța, precum și alți miniștri, pe care premierul i-a atenționat fără să-i numească. De această dată este vorba despre îndeplinirea dispoziţiei din 19 iulie curent, privind trecerea la plăţile online pentru serviciile publice. Cele cinci instituţii, la care se referă în special dispoziţia, urmează să asigure executarea prevederilor respective până la 25 august curent. Această acţiune ţinteşte eliminarea riscurilor de corupţie în procesul de efectuare a plăţilor pentru servicii publice, modernizarea sistemului şi facilitarea accesului persoanelor fizice şi juridice la serviciile respective.
Iurie Leancă a atenționat că a rămas foarte puțin timp, iar lucrurile întârzie să fie îndeplinite conform planificărilor.