Alexandru Machidon a venit cu explicații publice după apariția în spațiul public a informațiilor privind cei aproximativ 75 de mii de euro găsiți în casa părinților săi și declarați ulterior în cadrul procedurii de evaluare externă.

Într-un mesaj amplu, Procurorul General a afirmat că a ales să vorbească „nu ca procuror, dar ca om”, menționând că înțelege neîncrederea societății în astfel de situații.

„Societatea noastră e în drept să nu creadă, să aibă dubii, să privească mereu cu suspiciune, mai ales un procuror care găsește bani. Ani la rând oamenii au văzut corupție nepedepsită și averi nejustificate”, a declarat Alexandru Machidon.

Potrivit acestuia, suma nu reprezenta un secret pentru familie, iar atât el, cât și sora sa știau de existența economiilor și de locul în care acestea erau păstrate încă din timpul vieții părinților lor.

Machidon a explicat că banii proveneau din economiile acumulate de părinți de-a lungul anilor, până la decesul acestora, la vârstele de 53 și 56 de ani.

Procurorul General a precizat că tatăl său a desfășurat mai multe activități economice, inclusiv export de mere în Federația Rusă, import de automobile din Germania și Polonia, dar și muncă oficială în Israel. Totodată, părinții săi au administrat o întreprindere individuală activă din 1995 până la decesul lor.

Alexandru Machidon a subliniat că suma respectivă nu a fost invocată pentru prima dată în cadrul procedurii de vetting, ci a fost declarată încă din anul 2018, în declarația de avere aferentă moștenirii.

„Suma respectivă nu a apărut ca explicație formulată ulterior. Este o sumă reflectată în declarația de avere depusă încă în 2018”, a menționat acesta.

Șeful Procuraturii a spus că în cadrul evaluării externe au fost prezentate toate explicațiile și informațiile disponibile, iar instituțiile competente au verificat proveniența resurselor financiare și modul în care acestea au fost declarate.

În mesajul său, Machidon a afirmat că scandalul din jurul acestui subiect urmărește inclusiv afectarea imaginii Procuraturii și subminarea reformelor din justiție.

„Nimic nu va opri denigrarea, care a pornit cu scopul de a lovi în procuratură, nu atât în mine, și de a submina progresele care se fac în justiție”, a declarat Procurorul General.

La final, Alexandru Machidon a promis că va continua eforturile pentru reformarea instituției și recâștigarea încrederii publice în sistemul de justiție.

„Voi face tot ce-mi stă în puteri ca procuratura să capete în timp respectul societății și să devină o instituție care luptă cu adevărat împotriva corupției și a ilegalității”, a transmis acesta.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE