Autoritățile au dispus suspendarea actelor permisive pentru postul de televiziune TVC21 pe o perioadă de 60 de zile. Hotărârea a fost aprobată în cadrul ședinței Consiliului pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională, scrie Deschide.md.
Conform datelor prezentate, în urma examinării documentelor și informațiilor prezentate de SA "COTIDIAN", proprietarul postului de televiziune TVC21,"s-a constatat că acestea nu au fost prezentate în mod complet, inclusiv nu au fost susținute prin informații concludente".
„Se acordă refuz al aprobării prealabile a investițiilor în domeniile de importanță pentru securitatea statului pentru compania SA „COTIDIAN” , cu suspendarea actelor permisive pentru domeniul de activitate prevăzut de art.4 lit.m) din Legea nr. 174/2021 emisiile de televiziune/serviciile audiovizuale; şi/sau înstrăinarea acțiunilor/părților social deținute în termen de 60 de zile de la data notificării, cu aplicarea clauzei de schimbare a controlului precum şi suspendarea exercitării dreptului de vot, a dreptului de convocare şi desfăşurare a adunării generale a acționarilor/asociaților, a dreptului de a introduce chestiuni în ordinea de zi, a dreptului de a propune candidați pentru membrii organului de conducere, a dreptului de a primi dividende/venit din distribuirea profitului net”, se arată în procesul verbal.
În acest sens, s-a decis refuzul aprobării prealabile a investițiilor în domeniile de importanță pentru securitatea statului, cu suspendarea actelor permisive pentru emisiile de televiziune/serviciile audiovizuale.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a explicat că Consiliul a identificat o problemă de natură administrativă, care ține de acționarii companiei care dețin postul TV, și a cerut mai multă transparență privind structura de proprietate, aspect care este în vizorul Consilului.
Suspendarea este temporară, nu definitivă. Astfel, dacă în termen de 60 de zile postul cooperează cu Consiliul și furnizează informațiile cerute despre acționari, atunci TVC21 își va relua activitatea în regim normal.