Euroscepticismul în Marea Britanie a fost exacerbat de criza din zona euro, iar o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană este discutată în prezent fără perdea - mai puţin în cazul în care apelurile Londrei la reformă sunt luate în serios la Bruxelles,scrie Agerpres.ro.
Ambivalenţa Marii Britanii faţă de proiectul european poate fi explicată printr-o convingere cronicizată potrivit căreia UE rămâne în esenţă o piaţă comună pentru a facilita comerţul, a explicat Paul Whiteley, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Essex.
 “Marea Britanie a devenit un stat membru UE datorită avantajelor economice. Era foarte axată pe comerţ”, a declarat el pentru AFP. Deci, poate nu este surprinzător faptul că sprijinul britanic pentru apartenenţa la UE a scăzut dramatic în ultimii cinci ani odată cu înrădăcinarea crizei economice, a adăugat profesorul.
Un sondaj de opinie efectuat la intervale regulate, publicat în august, a arătat că 61 la sută dintre britanici ar fi preferat să părăsească UE, faţă de doar 39 la sută care nu îşi doreau acest lucru.
Philip Whyte, din cadrul think-tankului “Centre for European Reform”, este de acord cu faptul că Marea Britanie 'nu a avut niciodată în vedere dimensiunea politică a UE, aspectele legate de dezvoltare dimensiunii politicii externe sau moneda unică'. În context, el consideră că unul dintre motivele-cheie ale euroscepticismului crescând este extinderea blocului spre estul şi centrul Europei în 2004.
După ce aproape un milion de noi deţinători de paşapoarte europene au venit în Marea Britanie în numai câţiva ani, “apartenenţa la UE a fost asociată cu pierderea controlului asupra graniţelor britanice”, a subliniat Whyte. Un alt motiv este că “UE a început să fie văzută din ce în ce mai mult de comunitatea de afaceri ca o sursă de reglementări inutile”.
Combinaţi cu situaţia economică, aceşti factori au consolidat opoziţia faţă de Europa în rândurile conservatorilor premierului David Cameron, ce au condus la contre cu partenerii lor din guvernul de coaliţie, liberal-democraţii, care văd cu ochi mai buni conceptul european.
Margaret Thatcher, fost premier britanic între 1979 şi 1990, a opinat cândva că nimic bun nu a venit din Europa, iar Paul Whiteley a apreciat că 'UE a fost întotdeauna toxică pentru Partidul Conservator'. “Actualmente, în Partidul Conservator nu există o divizare între eurosceptici şi cei care sprijină UE, ci între euroscepticii care sunt dispuşi să rămână în UE şi euroscepticii care vor să iasă”, a conchis el.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE