În luna iulie curent am putea afla cine va fi noul șef la Moldovagaz. Guvernul va organiza concurs pentru selectarea unui nou șef. Mandatul lui Vadim Ceban eexpiră în septembrie, iar ministrul parlicov spune că actualul președinte al Moldovagaz, ar putea fi reconfirmat în funcție datorită contribuțiilor sale semnificative în implementarea legislației europene și liberalizarea pieței gazelor din Republica Moldova, notează bani.md.
„Am spus-o de mai multe ori, domnul Vadim Ceban a avut un rol constructiv în implementarea legislației europene și în liberalizarea pieței, inclusiv ca Moldovagaz să cumpere metan de pe bursă și a oferit un model de contractare a gazelor. Personal, nu am rezerve față de capacitățile lui și a motivației contribuției la implementarea legislației europene și liberalizarea pieței,” a declarat Victor Parlicov.
Parlicov a menționat că, deși nu exclude posibilitatea ca Vadim Ceban să fie numit din nou președintele Moldovagaz, consideră importantă participarea mai multor candidați în procesul de selecție. „Mi-aș dori să participe mai multă lume. Mai sunt oameni care cunosc acest subiect și nu doar din Moldova. Mi-aș dori o participare robustă în acest concurs,” a adăugat el.
Salariul pentru această poziție este de aproximativ 100.000 de lei. Procesul de selecție deschis va asigura transparență și va permite identificarea celui mai competent lider pentru a continua reformele începute de Ceban și pentru a aduce stabilitate și progres în sectorul gazelor din Moldova.
Mandatul actualului președinte al Moldovagz, Vadim Ceban expiră în septembrie, iar Ministerul Energiei a anunțat concurs pentru numirea celor patru membri desemnați de autorităile Republicii Moldova în Consiliul de Administrație al Moldovagz.


