Partidul Nostru anunță că va depune un amendament la politica fiscală și vamală prin care solicită majorarea plafoanelor de consum pentru energia electrică și gazele naturale care beneficiază de cota redusă de TVA.

Deputatul Partidului Nostru și membrul Comisiei economie, buget și finanțe, Constantin Cuiumju, susține că limitele prevăzute în proiectul aprobat în prima lectură nu țin cont de numărul persoanelor dintr-o gospodărie și pot genera costuri suplimentare pentru familii.

Amendamentul propus prevede majorarea plafonului pentru energia electrică de la 100 la 200 kWh, iar pentru gazele naturale – de la 150 la 250 de metri cubi. Consumul în limitele respective ar urma să fie taxat cu TVA de 8%, în locul cotei standard de 20%.

„Nu putem aplica aceleași limite unei persoane și unei familii numeroase, mai ales atunci când energia deja a devenit atât de scumpă. Politica fiscală trebuie să țină cont de realitatea familiilor și de ceea ce oamenii își pot permite”, a declarat Constantin Cuiumju.

Deputatul atrage atenția că plafonul este stabilit pentru un loc de consum, indiferent dacă energia este utilizată de o singură persoană sau de o familie formată din patru, cinci sau mai mulți membri.

Potrivit lui Cuiumju, în aceste condiții, familiile numeroase riscă să depășească rapid limitele stabilite și să suporte TVA-ul standard pentru o parte mai mare din consum.

„Orice povară fiscală suplimentară se simte direct în buzunarul oamenilor. Partidul Nostru va insista pentru decizii corecte, care să reducă presiunea financiară asupra fiecărei gospodării”, a mai declarat deputatul.

Politica fiscală și vamală a fost aprobată de Parlament în prima lectură. Potrivit deputatului PAS din comisia de profil, propunerea privind modificarea plafoanelor ar putea fi examinată în cadrul dezbaterilor pentru lectura a doua.

https://youtu.be/9TUwX4Egz3s

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE