Republica Moldova nu a primit la 1 iunie următoarea tranșă din Planul de Creștere al Uniunii Europene, deși aceasta era data prevăzută inițial în calendar. Deputatul PAS Adrian Băluțel susține însă că întârzierea nu a provocat, deocamdată, probleme majore pentru proiectele de infrastructură aflate în derulare.

„Următoarea tranșă din Planul de Creștere urma să fie eliberată la 1 iunie. Asta era calendarul”, a declarat Băluțel.

Întrebat ce pierde Republica Moldova în perioada în care banii europeni nu sunt debursați, parlamentarul a afirmat că autoritățile încearcă să compenseze lipsa finanțării prin resurse interne și alte programe externe.

„Nu cred că pierdem. Ținem mai degrabă de angajamentele noastre pe realizarea obiectivelor de infrastructură. Partea bună este că încercăm să compensăm lipsa acestor întârzieri, a acestor debursări cu resursele interne, după care să le suplinim astfel încât să fim în pas cu angajamentele pe obiectivele de infrastructură”, a explicat deputatul PAS.

Potrivit lui, finanțarea alternativă este folosită pentru proiecte precum drumuri, izolarea clădirilor și școlile model.

Băluțel a recunoscut că găsirea banilor pentru aceste proiecte reprezintă un „exercițiu de echilibru” pentru Ministerul Finanțelor și Guvern, mai ales în condițiile în care bugetul se confruntă cu un deficit.

„Este mai degrabă un exercițiu de echilibru, care îl realizează colegii la Ministerul Finanțelor și la Guvern pentru a asigura că programele de finanțare care sunt în lucru să continue”, a spus parlamentarul.

Acesta susține că situația este gestionabilă și pentru că o parte importantă dintre proiectele majore incluse în Planul de Creștere nu au ajuns încă la etapa propriu-zisă de construcție.

„Multe din proiectele de infrastructură majore, care sunt inclusiv în Planul de Creștere, încă nu sunt la etapa de construcție propriu-zisă, sunt la etapa de studii de fezabilitate, studii de prefezabilitate sau pregătire tehnică și atunci acest lucru ne lasă o fereastră cu care putem opera”, a explicat Adrian Băluțel.

Deputatul PAS a insistat că întârzierea tranșei europene nu ar fi afectat semnificativ, până în prezent, obiectivele aflate deja în construcție.

„Această mică reținere nu a cauzat întârzieri majore pe obiectele de infrastructură care sunt acum în construcție, din cât îi cunosc eu”, a mai declarat Băluțel.

Declarațiile vin în contextul în care Guvernul trebuie să mențină ritmul proiectelor de infrastructură în timp ce următoarele fonduri europene întârzie. Autoritățile mizează, între timp, pe combinația dintre resursele bugetului de stat și alte surse de finanțare externă, urmând ca banii europeni să fie recuperați odată cu deblocarea tranșei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE