Cancelarul german, Angela Merkel, și liderii Partidului Social-Democrat (SPD) au ajuns joi la un acord pentru deschiderea negocierilor în vederea formării unei mari coaliții guvernamentale, au anunțat reprezentanții celor două partide, transmit EFE și AFP, citate de AGERPRES.
Acordul a fost adoptat în cea de-a treia rundă a 'discuțiilor exploratorii' dintre liderii CDU/CSU conduși de Angela Merkel și social-democrați și după ce Verzii, un alt potențial partener al conservatorilor cancelarului german, au respins posibilitatea formării unui guvern de coaliție.
Liderii creștin-democrați (CDU/CSU) și social-democrați 'au ajuns la concluzia că pot recomanda instanțelor din partidele lor deschiderea de negocieri pentru formarea unei coaliții', a declarat secretarul general al CDU (Uniunea Creștin-Democrată), într-un briefing de presă, la capătul a trei ore de discuții cu SPD. Responsabilul CDU a declarat că speră ca negocierile să înceapă miercuri, 23 octombrie.
Președintele SPD, Sigmar Gabriel, a anunțat, într-un briefing de presă separat, că 'grupul de negociatori ai SPD a decis în unanimitate că lansarea negocierilor de coaliție este justificată'.
'O mare coaliție' de acest gen a mai guvernat în Germania în două ocazii: între 1966 și 1969, apoi între 2005 și 2009, în primul mandat al cancelarului Angela Merkel.
Conducerea SPD urmează să convoace duminică o convenție la care vor participa 200 de delegați pentru a cere aprobarea în vederea lansării negocierilor, o formalitate, potrivit AFP.
La rândul său, CDU va organiza vineri o conferință telefonică cu conducerea federală.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE