300 de milioane de euro din partea Franței, 95 de milioane de euro din partea Germaniei și 9 milioane de lire sterline din partea Marei Britanii, sunt sumele enunțate de partenerii străini în cadrul Platformei de Sprijin pentru Moldova, iar banii vor veni în țara noastră în câțiva ani.

Ministrul de Externe al Franței, Catherine Colonna, a promis un suport financiar Moldovei.

„Iarna se apropie. Asta înseamnă că eu anunț contribuția de 300 de mil. de euro pentru a finanța proiecte prin UNHCR și UNICEF.  Prin Agenția Franceză de Dezvoltare noi vom intensifica apropierea R. Moldova de rețeaua europeană de energie. 40 de milioane de euro sunt dedicate în acest sens. Apoi, continuăm să sprijinim mărirea eficienței energetice a clădirilor publice și în plus Agenția Franceză de Dezvoltare va lansa un proiect ce se concentrează pe gestionarea resurselor naturale pentru a combate schimbărilor climatice. Dragi investitori, vom investi în următorii trei ani un total de 200 de mil. de euro”, a spus diplomatul francez.

Un Memorandum de Înțelegere privind acordarea sprijinului financiar din partea Băncii de Dezvoltare Germană (KfW) și Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD) a fost semnat azi în cadrul celei de-a 4-a Conferințe Ministeriale a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova.

Banca de Dezvoltare Germană KfW în numele Ministerului German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, va acorda un grant în valoare de 38,7 milioane de euro, iar AFD va oferi un împrumut pe termen lung cu condiții avantajoase în valoare de 30 de milioane de euro. Potrivit memorandumului, mijloacele financiare ce urmează a fi alocate, vor fi utilizate pentru proiecte de eficientizare a consumului de energie în sectorul de clădiri publice, ce urmează a fi implementate de către Agenția pentru Eficiență Energetică împreună cu Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

„Semnarea acestui Memorandum și obținerea unui angajament puternic din partea organizațiilor partenere de pe Platforma de Sprijin pentru Moldova reprezintă un pas semnificativ în direcția consolidării unui viitor energetic durabil pentru țara noastră. Această investiție va contribui la reducerea consumului de energie în clădirile publice și la îmbunătățirea sistemelor de încălzire locale, fapt ce va permite reducerea cheltuielilor din bani publici pentru consumul de energie, oferind posibilitatea ca economiile obținute să fie direcționate spre îmbunătățirea calității serviciilor educaționale și de sănătate”, a declarat directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Ion Muntean.

Și Germania va continua să sprijine Republica Moldova în 2024 oferind un suport financiar total în valoare de 95 de milioane de euro. O declarație în acest sens a fost făcută de Annalena Baerbock, ministrul federală pentru afaceri externe, din Germania

„Suntem în ziua 601 a războiului. Vestea bună e că Moldova a reușit să facă față problemelor grație sprijinului partenerilor săi. Anul trecut am fost șocați de inflația de peste 30%, acum e de 10%. Germania oferă sprijin pentru Moldova care va continua în 2024 în valoare totală de 95 de milioane de euro. Întrebarea noastră acum e ce putem face pentru a stabili o formă de cooperare strategică pentru o perioadă lungă”, a mai spus Annalena Baerbock.

Platforma de sprijin pentru Moldova ar putea fi una permanentă, a mai spus Mnistrul Baerbock.

„Am discutat azi dimineață și ne-am propus să transformăm Platforma de sprijin a R. Moldova într-o platformă suport parteneriat pentru R. Moldova în una permanentă. Conferințele ministeriale ar putea deveni un eveniment anual la care să participe funcționari publici de nivel înalt. Puntea solidarității pe care am construit-o anul trecut este din ce în ce mai puternică și mai solidă. Vom continua acest proces pentru că conduce la viitorul nostru comun european”.

Și Marea Britanie va acorda nouă milioane de lire sterline la proiectul M-GROW, gestionat de Banca Mondială și Ministerul Finanțelor din Republica Moldova. Acest ajutor va contribui la livrarea rezultatelor tangibile pentru cetățeni în domenii precum reducerea sărăciei, infrastructură, asigurarea securității energetice, egalitatea de gen și reziliența la schimbările climatice. Contribuția va permite Guvernului de la Chișinău să-și consolideze dialogul cu Uniunea Europeană și „să devină mai rezistent la interferențele din partea Rusiei și a actorilor controlați de Kremlin”.

„Pe fundalul provocărilor, care necesită acțiuni imediate din partea Republicii Moldova, Regatul Unit al Marii Britanii salută concentrarea Platformei de Sprijin pentru Moldova pe necesitățile de dezvoltare de termen mediu. Republica Moldova are nevoi critice de îndeplinit pentru a-și spori nivelul de reziliență, iar acest summit, precum au demonstrat întrunirile anterioare, joacă un rol important în generarea soluțiilor potrivite pentru agenda de reforme și parcursul european al țării. Pe lângă cele 12,5 milioane de lire sterline oferite în 2022, în 2023 sunt oferite încă 10,5 milioane de lire sterline drept asistență umanitară pentru a sprijini refugiații ucraineni și familiile vulnerabile din Moldova. Iar prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare, sunt livrate alte trei milioane de lire pentru asistență tehnică care sprijină eforturile de asigurare a securității energetice, cibernetice, integrității și a luptei anticorupție”, este specificat într-un comunicat de presă al Ambasadei Marii Britanii la Chișinău.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE