Organizația Municipală Chișinău a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a decis să înainteze candidatura primarului orașului Stăuceni, Alexandru Vornicu, pentru funcția de Primar General al municipiului Chișinău la alegerile locale din 2027. Totodată, acesta a fost propus pentru funcția de președinte al organizației municipale a formațiunii.

Decizia a fost adoptată cu susținerea unanimă a membrilor PAS Chișinău, care îl prezintă pe Vornicu drept unul dintre cei mai performanți primari ai formațiunii și un model de administrație locală orientată spre dezvoltare și atragerea fondurilor europene.

„Le mulțumesc colegilor pentru încredere. Este o responsabilitate foarte mare. Vreau să aduc în municipiul Chișinău ceea ce am construit la Stăuceni: fonduri europene, proiecte și o primărie deschisă pentru oameni. Chișinăuienii așteaptă un plan de dezvoltare serios și o administrare corectă”, a declarat Alexandru Vornicu.

În vârstă de 37 de ani, jurist de profesie, Alexandru Vornicu se află la al doilea mandat de primar al orașului Stăuceni. La alegerile locale din noiembrie 2023, acesta a fost reales din primul tur cu peste 77% din voturi.

Potrivit PAS, în perioada mandatelor sale, bugetul localității a crescut de patru ori, iar Stăuceni a devenit una dintre cele mai dinamice localități din zona metropolitană a capitalei. Printre proiectele implementate se numără modernizarea infrastructurii rutiere, extinderea rețelelor de canalizare, modernizarea iluminatului public prin tehnologie LED, amenajarea spațiilor publice și atragerea investițiilor externe prin programe europene și transfrontaliere.

De asemenea, administrația locală a implementat proiecte de colectare selectivă a deșeurilor, sisteme de supraveghere video, investiții în instituțiile educaționale și programe pentru gestionarea situațiilor de urgență, finanțate inclusiv prin proiecte europene.

Reprezentanții PAS susțin că experiența acumulată la Stăuceni poate fi extinsă la nivelul întregului municipiu Chișinău și că Alexandru Vornicu reprezintă profilul unui administrator capabil să gestioneze dezvoltarea capitalei într-o manieră modernă și transparentă.

„Cred că Chișinăul poate fi modernizat din temelii și merită să devină o capitală cu adevărat europeană, reprezentată cu demnitate și corectitudine. Tot ce am realizat la Stăuceni a fost posibil datorită unei echipe dedicate și încrederii oamenilor”, a afirmat Vornicu.

Prin această decizie, PAS devine primul partid care își conturează public candidatura pentru cursa electorală la Primăria Chișinău din 2027, cu aproape doi ani înainte de scrutinul local. Formațiunea își propune să construiască în jurul lui Alexandru Vornicu un proiect politic axat pe modernizarea infrastructurii, atragerea fondurilor europene și creșterea calității serviciilor publice din capitală.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE