Ministerul Finanțelor a publicat pentru consultări proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, care prevede una dintre cele mai ample reforme ale sistemului de taxă pe valoarea adăugată (TVA) din ultimii ani. Autoritățile propun simplificarea regimului fiscal prin reducerea numărului de cote preferențiale și eliminarea mai multor facilități fiscale aplicate în prezent unor categorii de bunuri și servicii.
Potrivit documentului, mai multe prevederi din articolul 96 al Codului fiscal, care reglementează aplicarea cotelor reduse de TVA, urmează să fie abrogate. Astfel, o serie de produse și servicii care beneficiază în prezent de tratament fiscal preferențial ar putea fi taxate la cota standard de TVA.
Ministerul Finanțelor argumentează că actualul sistem, bazat pe cote diferențiate și numeroase excepții, creează inechități între contribuabili, complică administrarea fiscală și favorizează apariția unor distorsiuni economice. Potrivit autorilor reformei, un regim mai uniform de aplicare a TVA ar contribui la creșterea transparenței fiscale, la reducerea costurilor administrative și la simplificarea procesului de colectare a veniturilor bugetare.
În același timp, proiectul prevede păstrarea cotei reduse de TVA pentru serviciile de alimentare cu apă, canalizare și furnizare a apei calde destinate locuințelor și caselor de vacanță. Autoritățile susțin că aceste servicii vor continua să beneficieze de protecție fiscală pentru a limita impactul asupra consumatorilor casnici.
În ceea ce privește energia electrică și gazele naturale, documentul indică schimbări importante. În prezent, energia electrică beneficiază de TVA zero, iar gazele naturale sunt taxate cu o cotă redusă de 8%. Dacă propunerile vor fi aprobate, aceste facilități ar putea fi eliminate, iar furnizarea energiei și a gazelor să fie taxată la cota standard de 20%.
Pentru a diminua efectele asupra populației, Guvernul analizează mecanisme de compensare. În cazul energiei electrice, autoritățile propun compensarea consumului de până la 640 kWh pentru gospodăriile eligibile. În ceea ce privește gazele naturale, volumul exact care ar putea beneficia de compensații nu a fost deocamdată stabilit.
Ministerul Finanțelor susține că reforma urmărește apropierea sistemului fiscal al Republicii Moldova de practicile europene și crearea unui cadru fiscal mai predictibil și mai eficient. Totodată, autoritățile afirmă că un sistem TVA simplificat va reduce posibilitățile de evitare fiscală și va facilita procesul de restituire a TVA pentru mediul de afaceri.
Proiectul se află în prezent în etapa consultărilor publice, iar forma finală a modificărilor urmează să fie stabilită după analiza propunerilor venite din partea mediului de afaceri, experților și societății civile. Dacă va fi adoptată, reforma ar urma să intre în vigoare începând cu anul 2027.


