Franţa, este o altă ţară europeană care  vrea să ridice vârsta de pensionare cu doi ani, la 62 de ani, pentru revitalizarea bugetului. Germania şi Marea Britanie, de asemenea, intenţionează să majoreze vârsta de pensionare, notează rfi.ro.
Cea mai nouă iniţiativă pentru revitalizarea bugetului destinat pensiilor din Franţa este creşterea graduală a vârstei minime de pensionare cu doi ani, de la 60 la 62 până în 2018. În plus, Guvernul francez vizează şi majorarea impozitelor pentru cetăţenii bogaţi.
Este foarte probabil ca planul Guvernului să întâmpine rezistenţă din partea sindicatelor. Cu toate acestea, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy şi-a exprimat speranţa că reforma va permite Franţei să obţină un rating mai bun pentru datorii.
Chiar dacă reforma pensiilor va fi adoptată, Franţa va avea în continuare una dintre cele mai mici vârste de pesionare dintre statele dezvoltate.
Germania intenţionează să majoreze această vârstă la 67 de ani, iar Marea Britanie şi Italia la 65 de ani.
Menţionăm că, guvernul italian a decis recent să crească vârsta de pensionare a femeilor-funcţionar la 65 de ani, începând din 2012, pentru a evita o sancţiune europeană şi a se conforma exigenţelor Bruxelles-ului, care cere alinierea vârstei de pensionare a acestora la cea a bărbaţilor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE