Partidul de guvernământ își propune să îndeplinească până la sfârșitul lunii aprilie toate condițiile pentru a începe negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, chiar dacă, anterior, autoritățile au vorbit de un termen mai restrâns, până la 31 martie. Este vorba de nouă condiții formulate în opinia Comisiei Europene Președintele țării, Maia Sandu, susține că Republica Moldova este „destul de avansată” pe această cale, iar o misiune de evaluare a Comisiei Europene este așteptată, la Chișinău, în această vară. Până în acel moment, spune șeful statului, autoritățile de la Chișinău trebuie să îndeplinească și să transpună în practică toate condițiile europene asumate de Republica Moldova.
Șeful statului spune că autoritățile depun eforturi pentru realizarea și implementarea Planului de acțiuni până la sfârșitul lunii aprilie, chiar dacă, anterior, termenul pus în fața autorităților era sfârșitul lui martie.
„Misiunea de evaluare a Comisie Europene va veni în vară, chiar dacă anumite evaluări vor începe mai devreme. Până atunci trebuie să ne asigurăm că toate condițiile sunt îndeplinite așa cum am convenit. Din informațiile pe care le am la această etapă sunt încă câteva lucruri la care se lucrează și pe care Guvernul va reuși să le finalizeze până la sfârșitul lunii aprilie. Da, am cerut să fie îndeplinite mai devreme până la 31 martie ca să ne asigurăm că angajamentele sunt realizate la standartele pe care le așteapă Comisia Europeană. Nu avem la moment probleme care să ne îngrijoreze că nu am putea să satisfacem acest termen impus de Comisia Europeană”, a declarat președintele Maia Sandu.
Printre acțiunile care sunt în faza de finalizare se numără: evaluarea extraordinară a candidaților pentru Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor (pre-vetting); clarificarea competențelor Procuraturii anticorupție și ale Centrului Național Anticorupție în ceea ce privește combaterea corupției mari. De asemenea, urmează promovarea unui pachet de acte normative care să elimine influența oligarhilor din sfera politică, economică și mass-media – acest lucru reprezintă una dintre recomandările Comisiei Europene din iunie 2022.


