Consiliera prezidențială pentru relații cu cetățenii din țară și diasporă, Larisa Miculeț, își încheie activitatea în cadrul Președinției Republicii Moldova și revine în serviciul diplomatic. Un decret în acest sens a fost semnat de președinta Maia Sandu și publicat vineri, 29 mai.
Larisa Miculeț va prelua funcția de șef interimar al misiunii diplomatice a Republicii Moldova în Irlanda, într-un context considerat strategic pentru parcursul european al țării, în condițiile în care Irlanda va prelua de la 1 iulie Președinția Consiliului Uniunii Europene.
Într-un mesaj public, diplomata a declarat că acceptă noua misiune „cu recunoștință și responsabilitate”, subliniind că perioada următoare va fi una importantă pentru Republica Moldova și pentru relația sa cu partenerii europeni.
„În următoarele luni, în Irlanda vor fi luate decizii importante pentru regiunea noastră și pentru viitorul european al Republicii Moldova”, a transmis Larisa Miculeț, menționând că relațiile construite în timp și dialogul diplomatic vor conta în procesul de apropiere europeană.
Aceasta a precizat că va continua, împreună cu echipa Ambasadei și cu Ministerul Afacerilor Externe, să promoveze consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și Irlanda.
Larisa Miculeț are o experiență diplomatică de aproape două decenii și a ocupat anterior funcții de ambasador al Republicii Moldova în Israel, Cipru și Irlanda, precum și funcția de reprezentant adjunct la Misiunea Permanentă a Republicii Moldova pe lângă ONU, la New York.
Din mai 2025, aceasta a activat în cadrul Președinției Republicii Moldova în calitate de consilier prezidențial pentru relații cu cetățenii din țară și diasporă.
Diplomata deține rangul diplomatic de Ambasador și are experiență atât în domeniul relațiilor externe, cât și în sistemul juridic și instituțional al Republicii Moldova.


