Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc astăzi Ziua Sfântului Andrei, unul dintre cei doisprezece Apostoli. El a fost ales să predice Evanghelia de însuşi Mântuitorul.
Tradiţia bisericească spune că anume Apostolul Andrei a promovat creștinismul pe teritoriul locuit de români.
Biblia scrie că Sfântul Andrei a văzut nenumărate minuni ale lui Hristos, a fost martor la suferințele, moartea şi învierea lui Hristos.
După Înălțarea Domnului, el a mers să predice Evanghelia şi a chemat la "pocăinţă şi botez".
Ulterior, s-a întors în Grecia, unde a fost persecutat şi condamnat la moarte prin crucificare.
Astăzi, creștinii merg la biserică, iar cei care țin post au dezlegare la pește.
Un obicei specific pentru Republica Moldova este ca tinerii să scoată porțile de la fetele nemăritate. Deși tot mai puțină lume crede în astfel de obiceiuri, în satele din Republica Moldova, acestea continuă să fie respectate.